Despre tată nu voi scrie în această postare, el este perfect și nevinovat. 😊

Această postare este despre paradigme, despre ceea ce credem noi ca părinți, ca dascăli, că este bine pentru copiii noștri, despre ceea ce cred copiii că este bine pentru ei.

Este greu de zis unde este limita, granița, între ,,copilul trebuie să facă ceea zic eu” și ,,copilul trebuie să aleagă, să facă ceea ce dorește”. După ce am experimentat diverse scenarii, cred că copilul trebuie să aleagă, să se descopere în cadrul oferit de adult, un cadru format din reguli clare, nenegociabile.

Marea provocare a fiecărui părinte, a fiecărui profesor este să construiască acest cadru. Provocare, deoarece este foarte greu pentru fiecare dintre noi să ieșim din propriile paradigme, din propriile convingeri, din propriile experiențe care au contribuit la acumularea de frustrări sau la creșterea excesivă  a EUlui personal.

Noi, adulții, avem o mare ,,calitate”, suntem #rezistenți la schimbare, într-o lume în permanentă schimbare, alături de copiii care se schimbă de la o zi la alta.

Un mesaj de Crăciun: nu compensăm inabilitatea noastră de a ieși din propriile paradigme, din propriile convingeri cu ,,îi ofer totul (e perioada sărbătorilor, nici o zi fară cadou)”, ,,eu nu aveam la vârsta lui… ”, etc., deci trebuie să fie model.

Spre exemplu eu mă lupt cu propria paradigmă a cadrului în care îmi cresc fetița: copilul trebuie să fie disciplinat, să aibă limite, să fie responsabil. Eu așa am fost educat, sunt bine, am picat în picioare … așadar aceasta e rețeta.

Sunt bine?

Sunt foarte bine 😊 dar nu reușesc să găsesc echilibrul dintre dragoste și disciplină, dintre libertate și limite, dintre independență și responsabilitate.

Nu există oameni perfecți, însă sunt sigur că putem să creștem oameni capabili să ALEAGĂ ceea ce vor să facă foarte bine în viață având ca bază pe care să construiască principii, nu paradigme. Zeci și zeci de principii nescrise, naturale guvernează lumea: onestitate, integritate, corectiudine, loialitate, responsabilitate, moderație, recunoștință, muncă multă etc. Copiii trebuie învățați să trăiască, să se dezvolte, având ca reper principiile adevărate care nu țin de naționalitate, de rasă, de religie, de statutul social, de statutul profesional, ș.a.m.d. Doar atunci vom ști sigur că suntem pe linia cea bună  și nu ne vom mai uita mirați, cu invidie, cu răutate la cei care ies astăzi dintr-o linie fundamentată greșit, pe care noi ne încăpățânăm să o urmăm.

Părinți sau profesori avem obligația de a căuta să creem un cadru în care există un echilibru corect între dragoste și disciplină, între liberate și limite, între independență și responsabilitate, între prea puțin și prea mult.

Sursa foto: Pixabay