Media românească este invadată în ultima perioadă de tot felul de dezbateri, mai mult sau mai puțin argumentate, despre sistemul de învățământ. Avem așteptări mari. Vrem ca un grup de oameni sau chiar un singur om să schimbe un sistem. Ce nu înțelegem este faptul că sistemul de învățământ este imaginea în oglindă  a fiecăruia dintre noi și a societății românești în general.

Am citit de curând un articol despre cartea scrisă de George Rizer, McDonaldization of Society. Autorul prezenta modul în care modelul de succes al lanțului de restaurante McDonald’s, principiile care stau la baza afacerii, au fost importate în societate, implicit și în școli, în universități, în sistemul de învățământ.

Modelul de bussines al McDonald’s este construit în jurul a patru principii de bază:

  1. Efficiency – Îmi este foame! Mâncarea trebuie servită imediat nu peste 1 minut, nu peste 2 minute.
  2. Predictability – Am certitudinea că voi găsi, în toată lumea, în restaurantele McDonald’s, același meniu, același tip de organizare, aceeași atmosferă.
  3. Calculability – Voi mânca mult cu un cost rezonabil. Accentul pus pe cantitate în detrimentul calității.
  4. Control – Automatizarea tuturor proceselor astfel încât rolul omului să fie nesemnificativ, să poată fi înlocuit în orice moment.

Acest model poate fi considerat cel mai rațional model de bussines.

Din păcate, putem spune, că acest model a fost într-adevăr îmbrățișat de toată societatea. În școli ne dorim ca învățarea să fie imediată, elevul trebuie să știe, să facă, imediat, nu peste 1 zi, nu peste două zile (efficiency), ne dorim ca toți profesorii să fie la fel, să predea folosind aceleași metode (predictability), ne dorim să luăm note mari și avem ca scop principal obținerea diplomei, nu ne interesează consistența celor învățate (calculability), ne dorim reguli, standarde, proceduri care să guverneze școala și tot procesul de învățământ (control). Astfel toți actorii implicați în educație, elevi, părinți și profesori, suntem orientați spre obținerea cât mai rapidă a unor rezultate, toți căutăm și livrăm clișee, slogane în detrimentul unor povești autentice.

În loc să cultivăm o dragoste profundă pentru învățare, școala a devenit o linie de producție. Cel mai important aspect pe care copiii îl au în comun, din perspectiva școlii, este anul în care aceștia s-au născut. Dacă nu citești la timp ești inamicul sistemului și vei plăti prețul pentru tot restul vieții. Rezultatele academice sunt cea mai mare calitate pe care o poate poseda un copil, creativitatea, curiozitatea, sunt strivite. Fiecare elev trebuie să fie capabil să dobândească un set de cunoștințe, competențe în același interval de timp.

Într-adevăr problemele sistemului sunt semnificative. Nu cred că vârful unei piramide poate rezolva aceste probleme. Din păcate și fără vârf piramida rămâne la fel. Ce putem face este ca fiecare dintre noi să punem umărul la construcția unei noi piramide.

 

Cum?

 

  1. Less is more – Slow Education Movement, prof. Maurice Holt

 

Fiecare dintre noi, fiecare părinte acasă cu propriul copil și fiecare profesor la clasa lui poate să facă o alegere care pe termen lung să schimbe sistemul.

Putem alege să nu îmbrățișăm sistemul ci elevul. Putem alege să ne uităm la autenticitatea fiecărui copil, să ne uităm la aspectul formativ al învățării, să valorificăm cunoașterea prin discurs, argumentare și reflecție. Putem să căutăm consistența și calitatea celor învățate în detrimentul cantității.

 

  1. Grassroots Education – Educație la firul ierbii

 

Ca să schimbăm sistemul de învățământ, trebuie să schimbăm școlile, ca să schimbăm școlile trebuie să schimbăm ceea ce se întâmplă la clasă.

Primul pas este înlăturarea atitudinilor și mentalităților barieră.

Al doilea pas este respectul față de parteneri. Plecând de la respectul pentru mine ca prim partener și continuând cu toți ceilalți parteneri: elevi, părinți, membrii comunității etc.

Și nu în ultimul al treilea pas ar fi însușirea ca principii de bază a următoarelor:

  • Sprijinirea necondiționată a copilului.
  • Poziționarea noastră ca părinți, ca profesori între sistem și copil.

Nu putem la infinit să cultivăm frica, îmi este frică că o să greșesc, îmi este frică că o să râdă colegii de mine, îmi este frică că o să fiu pedepsit.

Nu putem la infinit să căutăm scuze spunând, aceasta este programa, așa vor inspectoratele, așa vrea ministerul de resort.

Este justificat ca sistemul să ne afecteze pe noi, pe adulți, în final noi l-am construit, noi îl susținem, dar nu este justificat ca acest sistem, să continue, să  ne afecteze și propri copii, compromițând astfel șansele ca ei, adulți fiind, să producă acea schimbare reală de care avem nevoie.

 

Sursa foto: Pixabay